Bilanț negativ pentru CSU Neptun Constanța în prima zi a Memorialului "Constantin Tița", turneu amical ce se desfășoară la Rm. Vâlcea, în organizarea campioanei României, Oltchim. În primul meci, disputat ieri dimineață, CSU Neptun a înfruntat chiar echipa gazdă, Oltchim, în față căreia fetele antrenate de Florentin Pera au dat o replică curajoasă, ridicându-se în multe momente la nivelul adversarelor. Totuși, vâlcencele s-au impus la final, 39-28 (22-17), diferența crescând în ultimul sfert de oră al meciului, când tehnicianul Neptunului a dat credit și jucătoarelor care au evoluat mai puțin în acest sezon. "Sunt mulțumit de modul în care fetele au transpus în teren ceea ce am pregătit pentru acest joc, mai ales că am avut în față adversare de certă clasă internațională", a declarat Pera, pentru site-ul clubului. "Avem la dispoziție doar trei ore pentru a ne recupera până la meciul cu HCM Roman, dar sper că ne vom descurca și vom da o replică bună", a prefațat Pera cel de-al doilea joc al zilei pentru fetele sale, cel împotriva echipei antrenate de Cornel Bădulescu. Din păcate, oboseala și-a pus vizibil amprenta pe jocul constănțencelor, care au comis numeroase greșeli, în special pe faza de atac, însă chiar și așa Neptunul și-a jucat șansa până în ultimele minute. HCM Roman s-a impus cu 34-29 (19-12), iar constănțencele așteaptă ultimul meci de la acest turneu, cel cu Corona Brașov, pentru a încerca să obțină un prim rezultat favorabil. Întâlnirea, programată astăzi, de la ora 11.00 (în direct la DigiSport), se anunță însă la fel de dificilă pentru "universitare", care au încă proaspătă amintirea înfrângerii drastice din campionat (22-35).
- Publicitate -