Divizia A la handbal feminin, Seria A CSU Neptun s-a impus fără emoţii în faţa Unirii Dobroeşti

de Sorin MIHALACHE Luni, 30 Ianuarie 2023 190
Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanţa a reuşit o victorie fără emoţii, scor 25-18 (12-8), în partida cu ACS Unirea Dobroeşti, disputată la Sala Sporturilor, în cadrul etapei a 14-a a Diviziei A, Seria A.
Formaţia antrenată de Lăcrămioara Ilie şi Enis Murtaza a dominat întâlnirea din primul până în ultimul minut, şi-a asigurat un avantaj consistent până la pauză şi a încheiat la o diferenţă de şapte goluri, în aplauzele publicului.
Iată şi rezultatele înregistrate în celelalte partide ale rundei: HC Dunărea Brăila II - CSM Bucureşti II 27-22, CSM Unirea Slobozia - ACS Spartac Bucureşti 39-15 (meci arbitrat de brigada constănţeană Marius Damian / Andrei Hodorogea), SCM Gloria Buzău II - CS Activ Prahova Ploieşti 18-42, ACS Şc. 181 SSP Bucureşti - CS Rapid Bucureşti II 26-17.
CSU Ştiinţa Bucureşti a stat.
În clasament, CSU Neptun ocupă locul cinci, cu 24 de puncte, fără nicio şansă de acces în Liga Naţională. Lideră este CSU Ştiinţa Bucureşti (36 p), urmată, în ordine, de CS Activ Prahova Ploieşti (31 p) şi CSM Unirea Slobozia (31 p, golaveraj inferior), toate trei având drept de promovare.
Etapa viitoare (sâmbătă, 4 februarie), CSU Neptun va juca, în deplasare, cu CSM Bucureşti II.
XXX
CS Gloria Bistriţa-Năsăud a urcat pe locul secund în clasamentul Ligii Naţionale de handbal feminin, după ce a învins, cu scorul de 32-25 (17-13), pe teren propriu, pe HC Zalău, într-un meci din etapa a 14-a. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei