Echipa de volei masculin CVM Tomis Constanța și-a confirmat supremația în competițiile interne.
- Publicitate -
După ce a câștigat, pentru a doua oară consecutiv, titlul de campioană națională, formația antrenată de canadianul Stelio De Rocco și-a adjudecat și trofeul Cupei României, învingând, ieri, în Sala Sporturilor, în marea finală, pe VCM Piatra Neamț, cu scorul de 3-0. În finala mică, Steaua București a depășit (3-2) pe Explorări Baia Mare.
Dacă băieții au avut succes pe toate planurile, la polul opus se află "sirenele" de la CS Volei 2004 Tomis. Constănțencele pregătite de Aleksandar Boskovic au înregistrat cel de-al doilea eșec din turneul final al Cupei României, desfășurat la Galați, fiind îngenuncheate, scor 0-3, de Dinamo București.