CVM Tomis Constanța, cantonament în Bulgaria până în septembrie

de Andrei ALDEA Marţi, 20 August 2013 88
Campioana României la volei masculin CVM Tomis Constanța a plecat, ieri dimineață, spre Bulgaria, acolo unde, la Varna, va staționa până pe 3 septembrie cu scopul pregătirilor pentru noul sezon intern și cel al Ligii Campionilor.
"După o pauză destul de lungă, începem pregătirea și sunt convins, având toate condițiile necesare, că vom face o pregătire bună, care ne va da dreptul să avem o evoluție cât mai bună în campionat și în grupele europene. Obiectivul nostru este câștigarea campionatului și a Cupei României. Cred că și o evoluție mai bună decât anul trecut în Liga Campionilor ar fi necesară", a declarat, pentru Metisson Sport, centrul CVM Tomis, Bogdan Stancu.
După încheierea cantonamentului, "tomitanii" se vor îndrepta spre alt oraș al vecinilor noștri de la sud de Dunăre, Gabrovo, unde timp de câteva zile vor participa la un turneu local.
O parte din juniorii clubului vor fi angrenați de asemenea în programul de pregătire din Bulgaria, semn că rezultatele bune de la Balcaniadă nu au fost trecute cu vederea de conducerea CVM.
"Avem campioni la foarte multe nivele de joc. Se vede munca staff-ului. Este normal să facă pregătirea cu noi și să ni se alăture cât mai multe grupe de juniori care au făcut performanță cu naționalele de tineret", a mai spus Bogdan Stancu. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei