Vineri, 05 Iunie 2026

CVM Tomis, debut fabulos în Liga Campionilor

de Sandra MIHĂILĂ Vineri, 07 Noiembrie 2014 2271 2 min citire
CVM Tomis a oferit nu doar un spectacol de excepție în primul meci din Liga Campionilor, ci și o adevărată surpriză. Campioana României la volei masculin a debutat cu dreptul în ediția 2014-2015 a Ligii Campionilor, unde a învins echipa italiană Copra Pianceza chiar la ea acasă, scor 3-2 (16-25, 25-22, 27-25, 22-25, 15-12). "A fost un meci greu, în care cele două echipe au încercat să se surprindă una pe cealaltă. Valoarea jucătorilor noștri a fost pusă în teren de un antrenor foarte bun, cu o capacitate extra-ordinară de analiză a adversarului. A fost un meci în care antrenorul nostru a știut să găsească soluții imediate, care au dat rezultate. Această victorie este o dovadă că avem jucători foarte buni, cu experiență. Este o victorie meritată", a declarat directorul executiv al CVM Tomis, Serhan Cadâr. În celălalt meci al grupei, Knack Roeselare (Belgia) a învins, scor 3-1, în deplasare, pe Dragons Lugano (Elveția). Runda viitoare, CVM Tomis va primi vizita elvețienilor de la Lugano, pe data de 20 noiembrie. 
Odată întorși în țară, jucătorii constănțeni vor avea de disputat, în deplasare, partida din etapa a cincea a Diviziei A1, împotriva Banatului Caransebeș, sâmbătă, 8 noiembrie. "Nici acesta nu va fi un meci ușor. Jucătorii se întorc de la o partidă în care s-au implicat, nu doar fizic, ci și emoțional. Trebuie să menținem ștacheta sus", a mai adăugat Serhan Cadâr. CVM Tomis este liderul clasamentului provizoriu, cu 11 puncte, la egalitate cu ACS Volei Municipal Zalău. Adversarul echipei constănțene din această etapă se află pe locul opt (4 puncte). Celelalte meciuri ale rundei sunt: 8 noiembrie: Arcada Galați - VCM LPS Piatra Neamț, Phoenix Șimleu Silvaniei - Steaua București; 9 noiembrie: CSM București - Unirea Dej, Știința Baia Mare - SCMU Craiova; 10 noiembrie: Dinamo București - ACS Volei Municipal Zalău (ora 19.00, în direct la Digi Sport).
Taguri
Articolul anterior Deseară, Cupa Presei la bowling
Articolul următor Campionatul Național de rugby U19, etapa a șasea. CS Cleopatra merge în Ghencea pentru derby-ul cu Steaua

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei