Marți, 16 Iunie 2026

Daniel Pancu: „Sperăm să avem un campionat mai bun decât cel care a trecut”

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 16 Iunie 2026 26 < 1 min citire
Daniel Pancu: „Sperăm să avem un campionat mai bun decât cel care a trecut”
Cu ocazia startului pregătirilor pentru noul sezon competițional, Daniel Pancu, noul antrenor al echipei de fotbal FC Rapid, a declarat că speră într-un campionat mai bun decât precedentul și că are mare încredere în jucătorii săi.

Daniel Pancu: „Sperăm la un campionat mai bun”

„Jucătorii vin după o nerealizare în sezonul trecut și nu e ușor. Dar sper ca în scurt timp să îi fac să uite ce s-a întâmplat, pentru că începe pregătirea pentru un nou campionat. Sperăm toți să fie un campionat mai bun decât precedentul și sunt convins că acest lucru este realizabil, am mare încredere în acești jucători.
Situația e diferită față de când am preluat CFR Cluj, e mai ușor aici. În primul rând, pentru că beneficiem de gazonul ăsta, aproape că nu realizez că ăsta e un teren de antrenament. Apoi e diferit și pentru că am la dispoziție patru săptămâni până la începerea noului campionat. A fost mult mai greu la CFR”, a precizat el.

Rapid continuă campania de transferuri

Deși Rapid i-a transferat deja pe Vladan Bubanja și Mohammed Kamara, Pancu a dezvăluit că mai așteaptă jucători, unul dintre ei fiind mijlocașul ofensiv Rareș Ilie, care aparține de Nice.
Taguri
Articolul anterior Dinamo a anunțat despărțirea de mijlocașul francez Eddy Gnahore
Articolul următor Educatoare acuzată de comportament agresiv, readusă la catedră. Părinții amenință că își mută copiii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei