Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Callatis - CS Sissa 3,5 - 6,5, în amicalul de șah de la Mangalia Daniela Rusu a făcut-o mat pe Roxana Căpraru abia după trei ore!

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 01 Aprilie 2009 1023 1 min citire
Cercul Militar din Mangalia a fost gazda întâlnirii amicale de șah dintre echipele Callatis și Sissa Constanța, o bună ocazie de verificare a potențialului înaintea startului Cupei României, competiție programată în luna mai.
După partide echilibrate, în cele din urmă, experiența și-a spus cuvântul, Sissa impunându-se cu scorul de 6,5 - 3,5. De la gazde, s-au remarcat Iulian Mihailov, câștigător la masa 1, și Ioana Olărașu, iar de la oaspeți, Marian Zaim și Valeriu Bercea. Foarte interesantă a fost disputa dintre Roxana Căpraru și Daniela Rusu, în care jucătoarea oaspete (Rusu) a fost nevoită să se întrebuințeze serios cu mai tânăra sa adversară, luptând peste trei ore!
"Amicalul s-a jucat la zece mese, cu ceasuri electronice tip Fisher. A fost mult mai greu decât ne-am așteptat și cred că unii dintre jucătorii noștri și-au subestimat adversarul, lucru inadmisibil în sport", a declarat, pentru "Cuget Liber", preșe-dintele CS Sissa, Antonio Rușa. Rezultatele complete: Iulian Mihailov - Dragoș Ciornei 1-0, Marcel Ciubotariu - Marian Zaim 0-1, Ioana Olărașu - Marian Voicu 1-0, Constantin Bercaru - Pavel Damian 0-1, Dorian Frusescu - Gabriel Buzgaru 1-0, Roxana Căpraru - Daniela Rusu 0-1, Traian Clipea - Valeriu Bercea 0-1, Mihai Covaci - Florin Enache 0-1, Remus Bercaru - Nicu Viișo-reanu 0-1, Petru Pena - Stelian Gimurtu 1/2-1/2 (remiză).
Următoarea întâlnire de șah va avea loc duminică, 5 aprilie, la Palatul Copiilor din Constanța, și va opune formațiile Cleopatra Mamaia și Callatis Mangalia.
Taguri
Articolul anterior Meciul România - Muntenegru este suspectat de acte de corupție și va fi investigat de EHF
Articolul următor "Farul - Poli Iași va fi un meci care pe care"

Comentează știrea

sorin
27 iulie 2013
sah

HOȚ în costum, caută sponsori...răspunde la numele de TONY

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei