Atanas Petrov va conduce naționala de volei feminin a României în Liga Europeană, propunerea urmând să fie votată și ratificată de Consiliul Director al Federației Române de Volei. În vârstă de 35 de ani, Petrov îi va urma lui Darko Zakoc la națională, sârbul urmând să rămână antrenor doar la echipa de club, CSV 2004 Tomis Constanța, informează site-ul handbalvolei.ro.
- Publicitate -
O propunere ca și secund îi va fi înaintată lui Paul Bogdan, antrenorul Lugojului, însă până la oficializarea și validarea acestui cuplu de antrenori urmează să mai fie făcuți câțiva pași.
Bulgarul este antrenor din anul 2001, fiind principalul naționalei de cadete a țării vecine până în 2003. În perioada 2003-2010, a fost antrenor la CSKA Sofia, din 2005 principal. Are la activ trei cupe ale Bulgariei și cinci titluri, toate cu CSKA.
În România, a antrenat pe Dinamo, cu care a participat în Liga Campionilor, în sezonul 2010-2011. Înainte de CSM București, a avut o scurtă perioadă când a fost antrenorul CSM-ului Sibiu.