David Popovici turează motoarele la maxim şi face senzaţie în Japonia, la Campionatul Mondial de la Fukuoka. Înotătorul român a participat luni în semifinala probei de 200 de metri liber şi a obţinut en-fanfare calificarea în marea finală după ce a scos cel mai bun timp, 1:44,70.
- Publicitate -
David Popovici a întors primul la 50 de metri, a repetat schema şi la 100 de metri, iar la 150 de metri a ţâşnit ca din puşcă spre o calificare incredibilă în marea finală. Finala va avea loc marţi, cu începere de la ora 14 :00.