Marți, 30 Iunie 2026

David Popovici se va antrena în România alături de chinezul Pan Zhanle

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 30 Iunie 2026 26 1 min citire
David Popovici se va antrena în România alături de chinezul Pan Zhanle
Campionul olimpic David Popovici a anunțat pe pagina sa de Facebook că se va antrena în România alături de chinezul Pan Zhanle, unul dintre cei mai valoroși înotători ai lumii, care deține recordul mondial în proba de 100 de metri liber.
Popovici este convins că va exista cu ocazia acestui cantonament de pregătire un schimb de experiență important pentru ambii sportivi.
Am bucuria de a-i ura bun venit în România prietenului meu Pan Zhanle și echipei sale, pentru un cantonament comun de pregătire. Sunt convins că această colaborare va fi un schimb valoros de experiență pentru noi toți, atât pe plan sportiv, cât și cultural. Pentru a ne putea concentra pe deplin asupra pregătirii, vă rugăm, cu respect, pe voi, jurnaliști și fani, să ne susțineți prin respectarea caracterului strict profesional al programului pe toată durata cantonamentului. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne bazăm pe susținerea voastră!", a transmis Popovici prin intermediul paginii de socializare.
În vârstă de 21 de ani, Pan Zhanle este unul dintre adversarii cei mai de temut ai lui David Popovici.
Chinezul, dublu campion olimpic, deține recordul mondial la 100 m liber, 46,40 de secunde, pe care l-a stabilit la Jocurile Olimpice de la Paris și care era deținut la acea dată de David Popovici.
Taguri
Articolul anterior Jandarmii Grupării Mobile, alături de elevii constănțeni. Bilanțul anului 2025-2026
Articolul următor Anunț important pentru călătorii CT BUS. Stația „Piața Griviței” a fost mutată

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei