Echipa de rugby RCJ Constanța a suferit o înfrângere, sâmbătă, pe teren propriu, în confruntarea cu campioana en-titre RCM UV Timișoara, scor 16-18 (9-3), contând pentru etapa a XI-a a SuperLigii. Pentru constănțeni, au punctat Eugene Jantjies - trei lovituri de pedeapsă și o transformare și Ionuț Puișoru - eseu, acesta din urmă fiind desemnat și cel mai bun jucător al partidei.
- Publicitate -
"Din păcate am pierdut, a fost un meci greu, dar sperăm să ne luăm revanșa în play-off. Omul meciului nu cred că am fost numai eu. Întreaga echipă a muncit. Ne dorim să jucăm din ce în ce mai bine ca să dovedim de ce suntem în stare", a spus Puișoru la finalul meciului.
"În a doua repriză, am făcut câteva greșeli care ne-au costat. Mai avem mult de lucrat. Am văzut un meci cu jucători care mi-au făcut plăcere să-i urmăresc și îmi dau încredere pentru play-off. Încă avem probleme la grămada ordonată, s-a schimbat regulamentul și nu suntem încă bine organizați, dar avem timp să mai lucrăm și la acest capitol", a declarat și antrenorul RCJ Constanța, Mircea Paraschiv.
Partida va rămâne în istorie pentru faptul că au debutat concomitent Benjamin Toft, la RCJ, primul jucător care a evoluat în Aviva și s-a transferat la o echipă româneasca, dar și Sosene Anesi, introdus la timișoreni în partea a doua, primul internațional neozeelandez din rugby-ul românesc.
Celelalte rezultate ale etapei a XI-a: Steaua - Baia Mare 15-13, CSM București - U Cluj 19-16. Dinamo a stat.
Clasament: 1. Steaua 36 p, 2. Timișoara 34 p, 3. Baia Mare 32 p, 4. RCJ Constanța 26 p, 5. CSM București 12 p, 6. Dinamo 9 p, 7. U Cluj 6 p.
În etapa următoare, programată pe 19 iunie, echipa antrenată de Mircea Paraschiv va întâlni, în deplasare, pe CSM Baia Mare.