Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Derby-ul Olteniei, câştigat de Universitatea Craiova

de Mircea GHIȚĂ Luni, 11 Martie 2024 227 1 min citire
Derby-ul Olteniei, câştigat de Universitatea Craiova
Universitatea Craiova a învins-o pe FCU 1948 Craiova cu scorul de 2-1 (0-1), duminică seara, în derby-ul Băniei, desfăşurat în etapa a 30-a a Superligii de fotbal.
Echipa antrenată de Nicolo Napoli, la primul său meci din al zecelea mandat, a deschis scorul prin Aurelian Chiţu (45+4), după o minge respinsă greşit de Mihai Căpăţînă.
Fiecare echipă a avut câte o ocazie în prima repriză, oaspeţii din Ştefan Baiaram (28), dar portarul Robert Popa a respins şutul său, iar gazdele prin William Baeten (44), însă Laurenţiu Popescu s-a remarcat.
În repriza secundă, Baiaram a trimis cu capul din 6 metri (51), dar Baeten a respins. Belgianul s-a remarcat la scurt timp (55), însă a reluat pe lângă poartă. Juan Bauza a şutat pe lângă ţintă de la 16 metri (59).
Universitatea a egalat în min. 70, când Nicuşor Bancu l-a lansat excelent pe Alexandru Mitriţă şi acesta l-a lobat pe Robert Popa. ''Oaspeţii'' au avut în continuare ocaziile mai clare, iar şutul lui Andrei Ivan (76), de la circa 18 metri, a fost respins de Popa. Un minut mai târziu (66), Baiaram a reluat cu capul în plasă mingea centrată de Alexandru Cîmpanu din corner.
Formaţia pregătită de bulgarul Ivailo Petev a avut şansa de a mai marca o dată în final, însă Cîmpanu (90+6) a ratat singur cu Popa.
Universitatea e neînvinsă de şapte etape, în care a înregistrat patru victorii şi trei egaluri.
FCU Craiova a ajuns la şase etape fără victorie, un egal şi cinci eşecuri.
În tur, scorul a fost egal, 1-1.
Taguri
Articolul anterior Ursula von der Leyen: „Israelul nu face suficient pentru a proteja civilii din Fâşia Gaza”
Articolul următor Emmanuel Macron anunţă un proiect de lege privind un ajutor pentru a muri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei