Vineri, 05 Iunie 2026

DJST Constanța dezaprobă incidentele de la partida HCDS - Dinamo

de Mihai CHELEȘ Sâmbătă, 29 Aprilie 2017 10529 < 1 min citire
DJST Constanța dezaprobă incidentele de la partida HCDS - Dinamo
Ca urmare a incidentelor de la jocul de handbal din 26 aprilie, desfășurat la Sașa Sporturilor, dintre echipele HC Dobrogea Sud și Dinamo București, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța anunță că, în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Județean, Brigada Mobilă de Jandarmi și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța, a realizat mai multe întâlniri cu organizatorii de competiții sportive, reprezentanții firmelor private de pază și protecție cu care au încheiate contracte de prestări servicii, pentru a li se aduce la cunoștință condițiile de organizare ce le revin pentru siguranța și protecția participanților, conform Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor sportive. 
"În acest sens, fiecare organizator de competiții sportive are aprobat un plan de acțiune de către Inspectoratul Județean de Jandarmi Constanța pentru fiecare joc oficial și se face responsabil pentru aplicarea acestuia", a explicat directorul executiv al DJST Constanța, Mariana Solomon. 
De altfel, DJST Constanța, ca administrator al Sălii Sporturilor, face un apel ferm la discernământ și va lua măsuri pentru semnalizarea căilor de evacuare din incinta bazei sportive. 
"În speranța că acest incident a fost unul izolat, DJST dezaprobă total astfel de comportamente la evenimentele sportive", a transmis Mariana Solomon. 
Taguri
Articolul anterior Universitatea "Ovidius" și Clubul Nautic Român au semnat contractul de colaborare
Articolul următor FC Viitorul primește vizita Astrei. Victoria - obligatorie!

Comentează știrea

Constantean
29 aprilie 2017
Si..

dezaprobarea e teoretica.Fapte ce o sa faceti,ce au patit golani care au tulburat si pus in pericol ceialalti participanti la evenimentul sportiv

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei