Duminică, 07 Iunie 2026

Dobrogenii pornesc favoriți în duelul din Cupă, cu HC Odorhei

de Mihai CHELEȘ Sâmbătă, 28 Ianuarie 2017 269 1 min citire
Dobrogenii pornesc favoriți în duelul din Cupă, cu HC Odorhei
Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța se antrenează în aceste zile cu gândul la primul meci oficial din acest an. Miercuri, 1 februarie, de la ora 17, dobrogenii antrenați de Djordje Cirkovic primesc vizita celor de la HC Odorhei, în sferturile de finală ale Cupei României. Biletul de acces la partidă costă 10 lei. 
Constănțenii au un ascendent moral față de adversarii săi, după victoria din campionat (31-30), însă antrenorul sârb, Djordje Cirkovic, este precaut, convins de faptul că niciun meci nu seamănă cu celălalt. 
"Cu siguranță ne dorim să câștigăm Cupa României. Oriunde am activat, atât ca jucător, cât și ca antrenor, țelul meu a fost să mă clasez pe prima poziție. Cei de la Odorhei au echipă foarte bună, vom avea parte de un meci foarte dificil, însă am mare încredere în calitățile și experiența jucătorilor mei. De asemenea, sperăm ca și fanii să fie alături de noi și să ne încurajeze, așa cum ne-au obișnuit, fiindcă avem mare nevoie de ei", a declarat Djordje Cirkovic, antrenorul principal al celor de la HC Dobrogea Sud Constanța.
Iată și celelalte partide din sferturile Cupei: Potaissa Turda - SCM Ti-mișoara, Dinamo București - Steaua București și Dunărea Călărași - CSM București
Taguri
Articolul anterior Al doilea cantonament al Viitorului Constanța va avea loc în Italia
Articolul următor Donald Trump va avea convorbiri telefonice cu Hollande, Merkel și Putin

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei