Sportivele române Laura Iacob și Anamaria Ocolișan au cucerit, duminică, medaliile de bronz, la bârnă, respectiv sol, în concursul de Cupă Mondială la gimnastică artistică de la Osijek (Croația).
- Publicitate -
În finala de la bârnă, Iacob s-a clasat pe locul al treilea, cu 12,467 puncte, devansată de ucraineanca Diana Varinska (13,000 p) și Barbora Mokosova (Slovacia; 12,633 p).
Constănțeanca Maria Holbură a ocupat locul 5, cu 12,133 puncte. În calificări, Holbură a fost a treia, cu 12,800, iar Iacob se clasase pe 7, cu 12,567.
Finala de la sol a fost câștigată de Varinska, notată cu 13,367 puncte, a doua a fost Zsofia Kovacs (Ungaria), 12,800, iar Anamaria Ocolișan a terminat pe trei, cu 12,733 puncte. Holbură s-a clasat pe 6, cu 12,367.