Vineri, 05 Iunie 2026

CS Metalul - Oțelul Galați 0-1, în Campionatul Național de fotbal juniori A Două mingi în bară și un gol primit în ultimul minut

de Sorin MIHALACHE Marţi, 20 Octombrie 2009 1212 2 min citire
Două mingi în bară și un gol primit în ultimul minut
Ghinion teribil pentru echipa CS Metalul în partida cu Oțelul Galați, disputată pe stadionul din "Badea Cârțan", în etapa a șaptea a Campionatului Național de fotbal juniori A, Seria a III-a, și pierdută cu 0-1, oaspeții înscriind golul victoriei chiar
în ultimul minut.
Înaintea acestei confruntări, gazdele ocupau locul secund în clasament, cu opt puncte și golaveraj excelent, 11-1, și nu concepeau alt rezultat decât o victorie. Însă, calculul hârtiei n-a fost confirmat.
Pe un teren afectat de ploaia ce s-a oprit cu numai o oră înainte de fluierul de start, jucătorii Metalului au început, totuși, curajos, creându-și câteva ocazii la poarta Oțelului. Constăn-țenii au dominat clar prima repriză, dar nu au marcat, pentru că atacanții au exagerat cu pătrunderile individuale, iar atunci când au intrat în combinații, au greșit elementar pasa decisivă. 0-0 a indicat tabela după primele 45 de minute și nimeni nu se gândea că adversarii ar putea pleca de pe litoral cu toate punctele.
După pauză, registrul s-a schimbat. Oaspeții au preluat inițiativa, punând stăpânire pe mijlocul terenului, dar tot Metalul a fost mai acidă în ofensivă, trimițând de două ori balonul în bară. Și, cum ocaziile se răzbună, gălățenii au dat lovitura în minutul 90, înscriind golul victoriei dintr-o fază fixă: corner de pe partea dreaptă și reluare cu capul, din 8 metri. "Roșii" s-au aruncat în atac și, în prelungiri, au trimis și ei mingea în poartă, dar golul a fost anulat, pentru fault la portar. Arbitrul a fluierat finalul și "oțelarii" au declanșat hora bucuriei. Cu sportivitate, în drum spre cabine, fotbaliștii Metalului au avut puterea de a-i aplauda pe învingători, rămânând, însă, regretul unui eșec nedrept.
Pentru CS Metalul (antrenor, Florin Burcea), au evoluat: Tănase, Stroe, Ghiță, Oprea, Micu, Mitriș, Carapcea, Asan, Amariei, Burcă, Bambergher. După pauză, au mai intrat Purcărea, Paraschiv, Săndulescu și Cazacu.
"A fost un meci echilibrat, influențat în mare măsură de starea terenului. Am avut multă neșansă, mingea n-a vrut, practic, să intre în poartă. Sperăm ca, în partida următoare, să scoatem un rezultat mai bun", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele executiv al CS Metalul, Marcel Lică.
Etapa viitoare (joi, 22 octombrie), Metalul va întâlni, de la ora 12.00, pe stadionul "Petromidia" din Năvodari, pe Viitorul Con-stanța, echipă patronată de Gheorghe Hagi.
Taguri
Articolul anterior Și-a pierdut viața după ce a traversat strada fără să se asigure
Articolul următor Unde ne trimitem copiii să facă sport

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
5 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei