Vineri, 05 Iunie 2026

Duminică, reuniune atletică la "Memorialul Constantin Craiu"

de Andrei ALDEA Vineri, 10 Mai 2013 179 < 1 min citire
Atleții constănțeni se pregătesc, duminică, de la ora 10.00, să se întreacă la "Memorialul Constantin Craiu", pe stadionul "Farul", aceeași competiție în cadrul căreia va fi decernată și Cupa Farul. Concursul este rezervat categoriilor de vârstă juniori, tineret și seniori. La linia de start sunt așteptați atleți consacrați, dar și tineri ambițioși care vor afirmare. De asemenea, ziua de duminică va marca și Ziua Mondială a Atletismului. Se va concura la probele 100 m, 200 m, 400 m, 800 m, 600 mg, 100 mg fete / 110 mg băieți, 400 mg, 3km marș (fete), 5km marș (băieți), lungime și triplusalt. De la CS Farul, vor participa, printre alții, Valentin Scanghel, George Moroșanu, David Spiridon, Alexandru Călin, Cristi Nicușor Boboc, Iulian Pricop - masculin; Andreea Lefcenco, Teodora Vasi-lescu, Andreea Timofei, Nicoleta Zăvelcă, Nadia Ilaș, Cristina Bujin - feminin. Înscrierile se vor face la fața locului. "Sperăm sa fie o competiție frumoasă, iar sportivii noștri, mai ales dintre juniorii de perspectivă, să obțină rezultate bune", a declarat expertul sportiv CS Farul, Dumitru Mihăilescu. Pe lângă constănțeni, vor mai participa sportivi și sportive din județele învecinate ale Constanței, ca Tulcea, Brăila, Călărași și Galați.
Taguri
Articolul anterior Ce spune Ion Crăciun despre promovarea CSU Neptun în Liga Națională
Articolul următor CS Farul participă cu echipa feminină de spadă în Superligă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei