Campionatele Naționale de kaiac-canoe pentru seniori Elena Rențea și Anișoara Cătrună, vâsle de aur

de Sorin MIHALACHE Vineri, 24 Aprilie 2009 721
"Oamenii apelor" de la CS Farul Constanța au avut parte de un debut de sezon favorabil. Anul competițional s-a deschis la Snagov, gazda Campionatului Național de kaiac-canoe pentru seniori, proba de fond (6.000 m). Cel mai bun rezultat a fost obținut de kaiacul de dublu feminin, în componența Elena Rențea / Anișoara Cătrună, medaliat cu aur. Cele două sportive, pregătite de antrenorii Maria și Ștefan Aftenie, sunt propunerile clubului de pe litoral pentru Jocurile Olimpice de la Londra 2012. Tot în concursul feminin de kaiac, dar în cursa de simplu, Rodica Sterpu a câștigat medalia de bronz. Ambarcațiunile constănțene s-au mai calificat în alte două finale, dar nu au prins podiumul. Kaiacul feminin de patru (Emilia Turtoi / Nicoleta Cezar / Monica Cezar / Lucia Morariu) a terminat pe locul șase, iar kaiacul masculin de patru (Marian Ciobanu / Robert Petrescu / Gabriel Culea / Ionuț Maniachin) a trecut al șaptea linia de sosire. La Naționalele de la Snagov, au participat kaiaciști și canoiști reprezentând 14 cluburi, iar în clasamentul ge-neral, CS Farul s-a situat pe poziția a patra, cu 24 de puncte, în urma lui Dinamo (137 p), Stelei (11 p) și Orșovei (58 p). *** Tot pe apele lacului Snagov, s-au desfășurat și întrecerile Cupei României la kaiac-canoe pentru seniori. Singurele medalii ale Farului, ambele de aur, au fost aduse de echipajul de kaiac dublu fete (E. Rențea / A. Cătrună), imbatabil pe distanțele de 500 și 1.000 de metri. În apropierea podiumului, au mai sosit ambarcațiunile K1X500 m, K1X1.000 m (R. Sterpu) - locul IV și K2X500 m și K2X1.000 m (M. Ciobanu / R. Petrescu) - locul V. În topul final pe cluburi, din nouă participante, CS Farul a încheiat pe poziția a treia, cu 40 p, fiind devansată de Dinamo (300 p) și Steaua (132 p).
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei