Vineri, 05 Iunie 2026

Elevii profesorului Tileagă se pregătesc pentru competițiile din octombrie

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 17 Iulie 2020 155 < 1 min citire
Înotătorii de la Palatul Copiilor din Constanța se antrenează, în această perioadă, la Atena Swim Center, centrul de înot deținut de medaliatul olimpic Răzvan Florea.
Profesorul Octavian Tileagă se ocupă în permanență de pregătirea sportivilor și speră ca aceștia să rămână în formă maximă până la startul competițiilor oficiale.
Cu ajutorul lui Răzvan, ne antrenăm în acest bazin. La Palatul Copiilor, bazinul încă este închis și nu avem acces. Ne pregătim de competițiile care vor începe în luna octombrie. Cele care erau programate în decembrie au fost anulate. În octombrie, vom concura la Campionatul Național, într-un bazin în aer liber, în București, la Complexul «Lia Manoliu». Până atunci, le voi da două săptămâni vacanță sportivilor mei, apoi vom face un cantonament la Târgoviște", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Octavian Tileagă.
Tehnicianul și-a adus aminte de una dintre cele mai îndrăgite foste eleve ale sale, Mara Constantin, care acum este studentă în Elveția.
"Mara este o dulceață de fată. Avea o determinare ieșită din comun. Păcat că nu a mai continuat cu înotul. Acum a plecat la facultate în Elveția. Îi urez mult succes!", a încheiat Octavian Tileagă. 
Taguri
Articolul anterior HCDS s-a întors din cantonamentul de la Sighișoara. Urmează o serie de amicale
Articolul următor Raed Arafat despre legea carantinării și izolării: Legea nu dă puteri supreme nici doctorului Arafat și nici unei alte persoane

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei