Jucătoarea constănțeană de tenis de masă Eliza Samara începe astăzi evoluțiile de la finala Pro Tour de la Macao. În întrecerea Under-21, unde Eliza este cotată cu a doua șansă, jucătoarea legitimată în Italia la ASTT San Donatese, susține următoarele partide, în grupa a doua preliminară: cu Iulia Prokorova (Rusia), cu Zhenqi Barthel (Germania) și cu I-Chen Lee (Taipei).
- Publicitate -
Samara este calificată și în concursul de dublu al senioarelor, unde face pereche cu o altă româncă, Dana Dodean, iar în prima partidă cele două întâlnesc cuplul din Taipei Yi-Hua Huang / Yun-Feng Lu.