Speranțele șahului românesc își dau întâlnire la Iași, orașul organizator al turneului final al Campionatului Național rezervat juniorilor cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, competiție de la startul căreia nu lipsesc nici sportivii constănțeni.
- Publicitate -
Doi șahiști legitimați la cluburi din județul nostru au pornit ca din pușcă Naționalele de șah practic din inima Moldovei.
La categoria băieți 18 ani (22 participanți), Alexandru Dumitrescu, de la Palatul Copiilor Constanța, a reușit o victorie în runda inaugurală și îl va înfrunta, în etapa a doua, pe Bogdan Posedaru, de la CS Voința Buzău, unul dintre favoriții la medalii. În schimb, Cosmin Castane și Claudiu Neacșu, ambii de la CSA Axiopolis Sport Cernavodă, au suferit înfrângeri la debut.
De asemenea, la secțiunea feminină 18 ani (16 participanți), Ivonna Emma Sevastian, de la Callatis Mangalia, a obținut o victorie în meciul întâi, iar adversarul următor este Teodora Vasile, de la CS Otopeni.
Ultima rundă a turneului de șah practic se va disputa vineri, 4 aprilie. Competiția ieșeană va continua cu întrecerile de dezlegări (4 aprilie), șah rapid (5 aprilie) și blitz (6 aprilie).
Tot orașul de sub Copou va găzdui, pe 4 și 5 aprilie, un inedit meci la 15 mese Iași - Chișinău, care va aduna în jurul eșichierului personalități din diverse domenii, a căror activitate este legată de cele două orașe. Returul va avea loc în luna mai, la Chișinău.