Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Epidemie de viroză la Săgeata Năvodari, înaintea partidei cu Chindia

de Andrei ALDEA Joi, 21 Martie 2013 159 < 1 min citire
În cadrul etapei a XVIII-a din Liga a II-a de fotbal, sâmbătă, de la ora 11.00, Săgeata Năvodari va juca pe teren propriu cu Chindia Tîrgoviște.
Gazdele, aflate pe locul al doilea, își doresc un nou succes, însă întreg lotul este afectat de viroză.
"Chindia este o echipă imprevizibilă, care joacă bine, dar în mod normal, ar trebui să câștigăm. Suntem toți afectați de o viroză, dar până sâmbătă, sperăm să nu mai avem probleme. Va lipsi căpitanul echipei, Florin Popa, eliminat etapa trecută, iar Vezan este cu semnul întrebării, el nejucând nici la Clinceni. Lucrăm intens faza defensivă și în primele două etape, nu am primit gol, asta fără să aducem «autobaza»!", a declarat antrenorul Săgeții, Constantin Gache. 
La rândul său, mijlocașul Vali Apostol a menționat: "Nu va fi un meci ușor cu Chindia, dar sperăm la cele trei puncte ale victoriei. Am început returul cu două victorii și eu am marcat de fiecare dată. Îmi doresc să continuăm această serie fastă cu un rezultat pe măsură".
Intrarea spectatorilor la meciul de sâmbătă, de pe Stadionul "Flacăra" din Năvodari, va fi gratuită.
Taguri
Articolul anterior RCJ Constanța țintește un loc în primele patru în noul sezon al SuperLigii
Articolul următor Cristi Munteanu va manageria și juca la o echipă de Liga a IV-a din Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei