La ediția de anul acesta a Turului Dobrogei, vor participa aproximativ 80 de sportivi, județul nostru fiind reprezentat de două cluburi: CS Ciclism Bilal 2000 Constanța și CS Delma 2003 Medgidia # Organizatorii au trimis invitații și pe adresa Clubului de Ciclism Burgas, dar, în aceeași perioadă, bulgarii au refuzat politicos, fiind angrenați într-o competiție în țara lor # Startul etapei prolog se va da în acordurile fanfarei Marinei Militare # Toate premierile, pe etape, general și categorii de vârstă, se vor face la finalul Turului # Pe parcursul întrecerii, circulația nu va fi oprită, ci doar restricționată. Siguranța sportivilor, dar și a celorlalți participanți în trafic, va fi asigurată de 26 de agenți, doi ofițeri și patru motocicliști ai poliției rutiere. În total, 40 de oameni ai legii vor fi în misiune # Caravana va fi încheiată de un autobuz, care îi va prelua, dacă va fi nevoie, pe cei ce abandonează # Organizatorii apelează la înțelegerea constănțenilor, ca, pe perioada competiției, să nu parcheze mașinile în zona Sălii Sporturilor.
- Publicitate -