Vineri, 05 Iunie 2026

Farul aşteaptă cu nerăbdare meciul cu Chindia Târgovişte

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 31 Ianuarie 2021 237 < 1 min citire
Farul aşteaptă cu nerăbdare meciul cu Chindia Târgovişte
FC Farul Constanţa a încheiat cu bine cantonamentul de la Bucureşti. Elevii lui Ianis Zicu au avut două zile libere, iar de astăzi au revenit la antrenamente pentru a pune la punct toate detaliile importante înaintea meciului din optimile de finală ale Cupei României cu Chindia Târgovişte. Chiar dacă adversarul este unul din Liga I şi se află şi într-o formă foarte bună, Farul are şansa ei, mai ales că a arătat că se poate în meciul din turul precedent al Cupei României cu Academica Clinceni. Atunci, „marinarii” s-au impus cu 2-1 la Constanţa împotriva unei echipe care a avut în teren nume mari precum Cristian Tănase, Florin Gardoşi, Raul Rusescu sau Paul Pârvulescu.
Meciul cu Chindia se va disputa tot la Constanţa pe stadionul din „Primăverii”. Absenţa suporterilor este una importantă. De cele mai multe ori fanii alb-albaştrilor au creat o atmosferă incendiară în tribune şi şi-au împins echipa către victorii, însă din cauza pandemiei de coronavirus aceştia nu vor avea acces pe stadion.
Partida dintre Farul şi Chindia Târgovişte se joacă miercuri, 10 februarie.
Taguri
Articolul anterior Când vor fi gata spitalele regionale promise de Ministerul Sănătăţii
Articolul următor Bani pentru salariaţii cărora li s-a redus durata de lucru

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei