Vineri, 05 Iunie 2026

Un rugbist constănțean se reîntoarce pe litoral Farul l-a transferat pe Alexandru Vâlcu

de Sorin MIHALACHE Sâmbătă, 15 Ianuarie 2011 1237 < 1 min citire
Farul l-a transferat pe Alexandru Vâlcu
După ce i-a "repatriat" pe Munteanu, Petreanu, Zainea și Zapan, RCJ Farul Constanța continuă campania de achiziție de tineri jucători. Ultimul rugbist care urcă pe corabia "marinarilor" este Alexandru Vâlcu.
Clubul RCJ Farul Constanța și-a întărit lotul, după ce a reușit să-l transfere pe Alexandru Vâlcu. În vârstă de 22 de ani, rugbistul este născut la Constanța, dar a jucat, în ultimele sezoane, la Dinamo București (juniori și seniori), apoi la CSM București, echipă unde a lucrat tocmai sub comanda actualului antrenor al "marinarilor", Cristian Brănescu.
Vâlcu evoluează în linia a II-a, linia a III-a, închidere. El a semnat cu Farul un contract valabil pe durata a doi ani.
Noul jucător al Farului este și component al selecționatei Stejarii București, a jucat în actuala ediție a Challenge Cup și va veni la Constanța peste zece zile.
"Am reușit transferul unuia dintre jucătorii pe care mi i-am dorit foarte mult. Este tânăr, ambițios, se întoarce acasă cu dorința de a face performanță. De asemenea, suntem în tratative și cu alți sportivi, sperăm să ni se alăture cât mai curând", a declarat, pentru "Cuget Liber", Cristian Brănescu.
Taguri
Articolul anterior Birourile Centrale Nucleare de la Cernavodă, fără curent electric
Articolul următor CVM Tomis, victorie în primul amical cu Lukoil Burgas

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei