Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Farul se impune la Craiova şi speră în continuare la play-off

de Mircea GHIȚĂ Luni, 22 Ianuarie 2024 169 < 1 min citire
Farul se impune la Craiova şi speră în continuare la play-off
Farul Constanţa a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-1 (2-1), duminică seara, în Bănie, într-un meci din etapa a 22-a a Superligii de fotbal.
Campioana a marcat cele două goluri, prin Rivaldinho (14) şi Louis Munteanu (43), după ce Munteanu a scăpat de fundaşii centrali ai gazdelor, la prima fază de Raul Silva, iar la a doua de Denil Maldonado.
Golul gazdelor a fost reuşit de Alexandru Creţu (36), după ce Marian Aioani a blocat şutul lui Ştefan Baiaram.
Universitatea a avut două bare în acest meci, când Kevin Boli a fost aproape de autogol (67) şi prin Alexandru Mitriţă (78).
Louis Munteanu a ratat o mare ocazie în min. 69, la o eroare a lui Silva, însă Maldonado a respins din faţa porţii goale. Munteanu a mai ratat de două ori singur cu portarul Laurenţiu Popescu.
Universitatea a acuzat neacordarea unui penalty, în min. 84, la o intervenţie a lui Damien Dussaut la Mitriţă, ratând o ocazie mare prin Jovan Markovic (88), la care Aioani a respins în corner.
Farul e neînvinsă de cinci etape, în care are trei victorii şi două egaluri. Universitatea a obţinut două puncte în ultimele patru etape.
În tur, Farul a câştigat cu 2-0.
Taguri
Articolul anterior Polițiștii constănțeni caută un bărbat dispărut din anul 2014
Articolul următor Horaţiu Moldovan a plecat să efectueze vizita medicală la Atletico Madrid

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei