Marți, 21 Iulie 2026

Farul, start cu stângul în Superligă. „Lucrurile nu stau așa cum credeam”

de Mircea GHIȚĂ Luni, 20 Iulie 2026 41 2 min citire
Farul, start cu stângul în Superligă. „Lucrurile nu stau așa cum credeam”
FC Farul Constanța a început cu stângul noul sezon din Superliga României la fotbal. Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău s-a deplasat la Cluj, acolo unde a jucat împotriva Universității, într-un meci extrem de dificil.
Gazdele au deschis scorul în minutul 44 prin Aliev, iar reușita lor a turnat plumb în picioarele „marinarilor”.
Farul nu și-a revenit, iar în minutul 49, Drammeh a dus scorul la 2-0 pentru ardeleni. FC Farul Constanța a revenit pe tabela de marcaj în minutul 54 prin Doicaru, însă a fost prea târziu pentru ca echipa de la malul mării să mai scoată vreun punct.

Ioan Ovidiu Sabău: „Universitatea Cluj ne-a dominat la toate capitolele”

La finalul meciului, Ioan Ovidiu Sabău a recunoscut valoarea celor de la Universitatea Cluj, echipă pe care a antrenat-o în trecut.
„A fost un meci la care Universitatea Cluj ne-a dominat la toate capitolele. Au avut forță, dinamică și posesie. Este o echipă care se află mult mai în ritm decât noi. Este o formație mult mai disciplinată și mult mai așezată. Se vede că jucătorii sunt împreună de doi sau trei ani de zile. Sunt jucători cu multă personalitate și cu mult orgoliu. Atunci când sunt în teren vor să arate bine. Vorbesc despre Chipciu, Bic sau Nistor, pe care meciurile în cupele europene i-au ajutat foarte mult. Este o echipă care în ultimii doi ani s-a luptat la titlu și acest lucru te maturizează foarte mult.
Mie nu mi-a plăcut cum a arătat echipa mea. Tot timpul se spune că trebuie să încurajăm jucătorii. Eu îi încurajez, dar trebuie să fim și realiști în același timp. Să ne dăm seama unde suntem și ce avem de făcut. Am văzut jucători care au dat maximum pe teren, dar am văzut și jucători care nu înțeleg ce este aceea valoare”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.

Sabău explică de ce este nemulțumit de unii dintre jucătorii Farului

Totodată, Ioan Ovidiu Sabău a explicat de ce este nemulțumit de unii dintre jucătorii săi.
„Este și vina mea pentru că într-un timp atât de scurt nu am putut să organizez lucrurile. Am tot încercat să schimb sistemul de mai multe ori. Cred că victoria din ultimul amical cu Dinamo ne-a făcut să ne mințim. Lucrurile nu stau chiar așa cum credeam.
Cine va rămâne cu mine sunt convins că își va schimba mentalitatea și va fi foarte bine pregătit. Voi pune în teren jucători care pun pasiune. Fotbaliști care au o mândrie, care nu acceptă să fie criticați de mass-media, de antrenor sau de suporteri. Ei trebuie să iasă de fiecare dată cu capul sus și să fie mândri de ceea ce fac. Eu o să contribui foarte mult la evoluția lor.
Am introdus jucători de atac care au venit și și-au luat mingea dintre fundașii centrali. Ne trebuie mai multă disciplină”, a mai spus Ioan Ovidiu Sabău.
Taguri
Articolul anterior Neptun Arena Fest continuă cu trei seri de concerte, atmosferă de vacanță și Festivalul la Nămol, la Riviera Mangalia
Articolul următor Petrolul Ploiești, victorie la limită cu Dinamo în Superligă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei