La întoarcerea din cantonamentul de la Predeal Farul va avea apă și căldură la stadion

de Marian BOCAI Sâmbătă, 29 Ianuarie 2011 1090
Oficialii clubului au dat asigurări că vor rezolva în curând problema utilităților. De asemenea, după ce au continuat în aceste zile plățile către jucători, diriguitorii constănțeni încearcă să mai dea bani, astfel încât "marinarii" să plece la munte cu cel mult două salarii restante. Conducătorii Farului sunt pe cale să rezolve spinoasa problemă a utilităților de la stadionul propriu, astfel încât, la întoarcerea din cantonamentul de la Predeal (1 - 10 februarie), fotbaliștii să beneficieze din nou de apă și căldură. "99%, problema utilităților va fi rezolvată până se întoarce echipa de la Predeal. Ne-am descurcat atât prin forțe proprii, cât și cu ajutorul societății Oil Terminal (director general, Silviu Wagner). Lipsa apei și a căldurii de la stadion este cea mai mare problemă cu care ne confruntăm. Ne bucurăm că, în curând, acest neajuns va fi istorie", a declarat, pentru "Cuget Liber", Robert Avramescu, vicepreședintele FC Farul. Eforturi pentru stabilizarea clubului Pe lângă asigurarea utilităților, con-ducătorii clubului constănțean s-au preocu-pat în ultimele zile să mai plătească din restanțele financiare către jucători, ultimii care au încasat sume fiind căpitanul Liviu Ștefan și portarul Zdrâncă. "Încercăm să mai plătim și zilele acestea, astfel încât, până la plecarea în cantonament, fotbaliștii să mai aibă de primit cel mult două salarii. Ideal ar fi ca, prin ce mai primesc, jucătorii să nu intre în perioada în care își pot depune memorii. Oricum, băieții au înțeles că facem toate eforturile ca să stabilizăm clubul, iar cei care aveau oferte din partea altor echipe le-au declinat, rămânând la Farul", a arătat Avramescu. Doi dintre fariștii ofertați, de un club din seria întâi a Ligii a II-a, au fost L. Ștefan și Zdrâncă, însă ambii au fost convinși de oficialii constănțeni să rămână la echipă. Dați un semn de viață sau vă penalizăm! Pe de altă parte, Farul a trimis înștiințări oficiale pe adresa jucătorilor care, din diferite motive, nu s-au prezentat încă la lot (B. Rusu, Scărlătescu, Vajou, Parfenie, Pașcovici), dar i-a notificat și pe cei doi fugari, Ad. Câmpeanu și Boboc. Toți au fost chemați să vină la echipă sau formațiile la care sunt prezenți în acest moment să demareze negocieri cu Farul. În caz contrar, jucătorii vor fi penalizați.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei