Vineri, 05 Iunie 2026

FC Farul, în căutarea celor trei puncte, la Botoșani

de Andrei ALDEA Vineri, 21 Septembrie 2012 459 1 min citire
FC Farul, în căutarea celor trei puncte, la Botoșani
"Marinarii" vor disputa, astăzi, un nou meci în campionatul Ligii a II-a, Seria I, contra FC Botoșani, în deplasare, în a patra etapă a sezonului 2012-2013. Partida va începe la ora 15.00 și va fi difuzată de Dolcesport. 
Cu moralul, evident, mult mai ridicat după victoria cu Delta, elevii lui Alin Artimon susțin, astăzi, o nouă partidă în cam-pionat, la Botoșani. 
"Venim după un joc bun, în care am obținut un rezultat pe măsură. Băieții sunt pe linie ascendentă și sper să continuăm tot așa. La Botoșani, disputăm un meci de campionat important și sper ca la sfârșitul jocului să plecăm cu cel puțin un punct. Totuși, așa cum nici în meciul cu Delta nu ni se dădeau șanse de victorie, putem lua atitudine și, de ce nu, să plecăm cu cele trei puncte", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul secund al FC Farul, Ion Barbu. 
FC Botoșani, echipă care râvnește la promovare în acest sezon, se află în fața Farului cu două poziții în clasament, echipele fiind departajate doar de golaveraj. 
Cele patru etape de foc, aproape de final 
Startul Farului în acest sezon nu a fost tocmai prielnic, însă cu un eventual rezultat favorabil în partida de azi, am putea spune că "marinarii" au scos-o, cât de cât, la capăt. 
"Din nefericire pentru noi, am picat cu patru echipe care trag la promovare, dar sperăm să scoatem maximum din partida de azi și să îi mulțumim pe toți care țin cu FC Farul Constanța", ne-a mai spus Barbu. 
Taguri
Articolul anterior Noaptea albă a Devoratorilor de Publicitate, la Casa de Cultură din Constanța
Articolul următor Astăzi, start al Cupei Millenium la fotbal

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei