FC Farul va disputa în această dimineață, începând cu ora 11, al doilea amical al anului. După jocul școală din week-end, elevii lui Viorel Tănase vor da piept de această dată cu liderul seriei a III-a din al treilea eșalon fotbalistic al țării, Abatorul Slobozia. Cu această ocazie, tehnicianul "rechinilor" va avea ocazia să-i vadă la lucru și pe cei șapte jucători ajunși luni în cantonamentul Farului. Dintre toți jucătorii noi, aflați la antrenamentele echipei, Viorel Tănase le-ar putea acorda o atenție specială nigerianului Dino Eze și fostului internațional de tineret Dumitru Copil. Acesta nu este însă ultimul joc al Farului din această perioadă a pregătirii. Pe 21 ianuarie, la ora 11, jucătorii antrenați de Viorel Tănase vor juca ultimul amical înaintea plecării în stagiul montan de la Poiana Brașov, cu Eolica Baia (locul 6 seria a II-a a Ligii a III-a). Cristian PAHOMIE
- Publicitate -