Al doilea amical din această perioadă de pregătire a FC Farul la Constanța se va disputa, astăzi, pe unul din terenurile de la Academia "Gheorghe Hagi", începând cu ora 11.00, în compania formației de Liga a III-a, Dunărea Călărași. Va fi ultimul test pentru elevii lui Alin Artimon înaintea cantonamentului programat în Turcia, la Antalya.
- Publicitate -
FC Farul își va încheia, în curând, cantonamentul de la mini-hotelul stadionului "Farul", unde principalul obiectiv al tehnicianului "marinarilor" a fost acumularea fizică și testarea jucătorilor nou-veniți. După amicalul remizat în fața celor de la CS Agigea, (locul secund în Seria Est a Ligii a IV-a), scor 2-2, Farul va juca, astăzi, încă un meci de verificare contra celor de la Dunărea Călărași (locul cinci în seria secundă a Ligii a III-a).
"În această perioadă ne interesează un singur lucru: să reușim să încheiem jocurile cu un efort care să ne mulțumească. În aceste condiții au fost două antrenamente, unul astăzi (n.r. - ieri), cu rol fizic, iar cel de-al doilea la sala de forță, iar mâine (n.r. - astăzi), de asemenea, mă interesează cele 45 de minute parcurse. Am avut și o parte de pregătire tactică, mă interesează ca ceea ce se lucrează din punct de vedere tactic să se realizeze și să văd interes, pentru că sunt o mulțime de jucători veniți noi și trebuie să învețe să interpreteze aceeași partitură. Deocamdată ar fi prea devreme să lucrăm un antrenament sau două, iar ei să poată să le facă perfect. În schimb sper ca ei să aibă interes să realizăm ceea ce ne propunem la antrenamente", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul FC Farul, Alin Artimon.
La FC Farul a semnat, până în prezent, cu șase jucători: George Călințaru (23 ani, mijlocaș ofensiv, FC Viitorul), Mirel Bolboașă (23 ani, portar, FC Viitorul), Ionuț Popescu (22 de ani, fostul căpitan al lui CSM Rm. Vâlcea), Fabian Mucsi (19 ani), Marian Fuchs (20 de ani) și Alexandru Birău (18 ani, poate juca și mijlocaș dreapta).
Începând de vineri și până pe 18 februarie, lotul Farului se va deplasa în Turcia, la Antalya, unde "alb-albaștrii" își vor stabili "cartierul general" pentru al doilea cantonament dinaintea returului Ligii a II-a.
"În Antalya, partidele de pregătire trebuie să ne aducă cristalizarea primului 11 și o omogenizare clară, creșterea nivelului de joc, care trebuie să apară de la meci la meci. Vom analiza și vom corecta fiecare partidă. Acolo, deja altele sunt obiectivele de joc, nu mai sunt cele fizice. Obiectivul fizic se încheie în meciul cu Dunărea Călărași, iar după acesta, ne interesează în special calitatea jocului. Chiar dacă va fi o perioadă în care se va acumula oboseala, ne interesează exclusiv aspectul tehnico-tactic. În Turcia, vor fi un număr de patru jocuri amicale programate, de principiu, dar nu sunt bătute în cuie", ne-a mai spus Artimon.