Duminică, 07 Iunie 2026

După remiza cu Universitatea Cluj FC Farul va disputa cinci meciuri pe teren propriu în play-out-ul Superligii

de Sorin MIHALACHE Duminică, 09 Martie 2025 247 < 1 min citire
FC Farul va disputa cinci meciuri pe teren propriu în play-out-ul Superligii
FC Farul a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-1), partida cu Universitatea Cluj, din etapa a 30-a, ultima din sezonul regulat al Superligii la fotbal, desfăşurată pe stadionul „Central” al Academiei Hagi de la Ovidiu.
Un punct obţinut de „marinari” după un meci disputat, cu multe situaţii la ambele porţi şi cu ocazii importante care ar fi putut înclina balanţa în favoarea Farului. Ardelenii au deschis scorul în minutul 8, prin senegalezul Mamadou Thiam, iar Farul a egalat în partea secundă, în minutul 75, când atacantul Denis Alibec a reuşit un gol superb, cu un şut de la 20 metri, în vinclul porţii lui Lefter.
Graţie acestei remize, FC Farul şi-a asigurat cinci jocuri pe teren propriu din cele nouă pe care le va disputa în play-out.
FC Farul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Buzbuchi, Bălaşa, Larie (min. 46, Ţîru), Gustavo, Reginaldo (min. 65, Fabinho), Vînă, N. Popescu (min. 46, Ciobanu), Ganea, Grigoryan (min. 74, Doicaru), Alibec, Cojocaru (min. 65, Băsceanu). 
Taguri
Articolul anterior Crin Antonescu și-a anunțat demisia din PNL înaintea înregistrării candidaturii la prezidențiale
Articolul următor Fortificații vechi de mii de ani, descoperite în pădurile din România cu tehnologia LiDAR și drone

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei