FC Viitorul a ratat play-off-ul și va lupta pentru evitarea retrogradării

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 25 Februarie 2020 230
FC Viitorul nu s-a putut impune, duminică, pe teren propriu, în partida cu Academica Clinceni, din etapa a 26-a a Ligii 1 la fotbal, ultima a sezonului regulat. 

La finalul timpului regulamentar de joc, tabela de marcaj a arătat scorul de 0-0, însă chiar și în cazul unei victorii, echipa pregătită de Gheorghe Hagi nu ar fi obținut biletele pentru play-off. Astra Giurgiu a remizat cu Sepsi Sf. Gheorghe, scor 2-2, iar Gaz Metan Mediaș a învins-o pe Dinamo București, scor 1-0, astfel că FC Viitorul a încheiat pe locul 7, cu 40 de puncte. 

Meciul a fost unul dominat de formația constănțeană, dar fără ca mingea să ajungă măcar o dată în plasa porții adverse. 
"Suntem puțin supărați. Nu am intrat în play-off, dar asta e, înseamnă că de când a început campionatul am făcut și lucruri extraordinare, dar și lucruri mai puțin bune. În 2020, cred că am avut neșansă. Ne odihnim și de mâine începem de la zero, o nouă etapă în viața noastră", a declarat, la conferința de presă, managerul tehnic al Viitorului, Gheorghe Hagi. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei