Sâmbătă, 06 Iunie 2026

FC Viitorul a renunţat la fundaşul spaniol Angel Martinez

de Sorin MIHALACHE Luni, 28 Decembrie 2020 297 1 min citire
FC Viitorul a renunţat la fundaşul spaniol Angel Martinez
Foto: fcviitorul.ro
Luni, 28 decembrie, FC Viitorul și fundaşul central Angel Martinez au ajuns la un acord pentru încetarea pe cale amiabilă a contractului. Fotbalistul spaniol a ajuns la echipa constănţeană în vara acestui an și a evoluat în doar cinci partide - patru în Liga I și una în Cupa României.
„Mulțumim, Angel, și succes în continuare”, a transmis conducerea clubului constănţean.
Martinez este al doilea jucător la care FC Viitorul renunţă luna aceasta, după ce, pe 19 decembrie, a fost anunţată încetarea contractului mijlocaşului ofensiv Adrian Stoian.
În ceea ce-i priveşte pe componenţii lotului Viitorului, aceştia au revenit deja din scurta vacanţă. Luni, 28 decembrie, jucătorii antrenaţi de Mircea Rednic au efectuat vizita medicală, urmată, până pe 31 decembrie, de un cantonament la Hotel Iaki din Mamaia și antrenamente la baza sportivă a Academiei Hagi de la Ovidiu.
Pe 1 ianuarie, toată lumea are liber, pentru ca, în perioada 2-9 ianuarie, să fie programate un nou cantonament la Hotel Iaki și antrenamente la baza sportivă din Ovidiu.
FC Viitorul va disputa primul meci oficial al anului 2021 în data de 10 ianuarie, când va primi vizita celor de la FC Hermannstadt, într-o restanţă contând pentru etapa a 12-a a Ligii I.
Taguri
Articolul anterior Cum va fi vremea în următoarele 2 săptămâni. Anunțul făcut de ANM
Articolul următor Un asteroid mai mare decât cunoscutul zgârie-nori Empire State Building va trece pe lângă Terra de Anul Nou

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei