Duminică, 07 Iunie 2026

Liga I la fotbal FC Viitorul, învinsă la Ovidiu de CSU Craiova. Trupa lui Hagi trăiește periculos

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 11 Februarie 2020 539 < 1 min citire
FC Viitorul, învinsă la Ovidiu de CSU Craiova. Trupa lui Hagi trăiește periculos
FC Viitorul a suferit o înfrângere greu de digerat, duminică seară, la Ovidiu, în fața celor de la CSU Craiova. 
Deși echipa lui Gheorghe Hagi a deschis scorul încă din minutul 17, prin Gabi Iancu, atacant care a ajuns la a doua partidă consecutivă în care și-a trecut numele pe lista marcatorilor, lucrurile n-au mers deloc bine pentru constănțeni. 
Opt minute mai târziu, Nițu a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj, după o greșeală colectivă a fundașilor gazdelor. 
Partea a doua a fost una extrem de echilibrată, iar cu opt minute înainte de finalul meciului, oltenii au dat lovitura. Valentin Mihailă l-a învins pe Căbuz cu o lovitură superbă de cap, după o centrare perfectă venită din partea lui Bărbuț. 
CSU Craiova câștigă astfel pe terenul Viitorului și acumulează 43 de puncte, aflându-se pe locul secund în campionat. 
FC Viitorul are în continuare emoții în ceea ce privește calificarea în play-off. Elevii lui Hagi ocupă locul 5, cu 38 de puncte, și ar trebui să rămână în primele șase echipe înainte de finalul sezonului regulat pentru a se califica în play-off. 
Pentru Viitorul, urmează un meci infernal în etapa viitoare, în Gruia, cu CFR Cluj. 
Taguri
Articolul anterior LPS "Nicolae Rotaru", titlu național la tenis de masă
Articolul următor 150 de milioane de euro, bani europeni, pentru producerea vaccinului gripal tetravalent

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei