Duminică, 07 Iunie 2026

FC Viitorul, pentru al treilea an consecutiv, campioană națională la juniori A

de Sorin MIHALACHE Sâmbătă, 24 Mai 2014 485 1 min citire
FC Viitorul, pentru al treilea an consecutiv, campioană națională la juniori A
FC Viitorul Constanța a devenit, pentru al treilea an la rând, campioană națională la juniori A (sportivi născuți după 1 ianuarie 1995). Echipa antrenată de Cristian Cămui a învins, în marea finală, cu scorul de 1-0 (0-0), pe Universitatea Cluj, unicul gol al întâlnirii fiind marcat de Bogdan Vasile, în min. 75, din penalty. 
După încheierea finalei, a avut loc festivitatea de premiere, în cadrul căreia au fost acordate și două premii speciale, ambele adjudecate de fotbaliști constănțeni. Astfel, Cătălin Căbuz a primit trofeul pentru "Portarul finalei", în timp ce Adrian Boitoș a fost desemnat "Cel mai bun jucător al finalei", exact în ziua în care a împlinit 19 ani! 
Iată-i pe cei care au contribuit în acest sezon la obținerea medaliilor de aur ale juniorilor A: staff-ul tehnic: Cristian Cămui - antrenor principal, Emil Dobre - antrenor cu portarii, Gabi Zaharia - preparator fizic, George Fălină - team manager, Lucian Burchel - director tehnic; lotul de jucători: Cătălin Căbuz, Andrei Rotariu, Arpad Tordai - portari; Răzvan Acostăchioae, Răzvan Babu, Florin Boerean, Adrian Boitoș, Tiberiu Căpușă, Carlo Casap, Florinel Coman, Alexandru Cicâldău, Florin Cioablă, Andrei Ciobanu, Antonio Cruceru, Gabriel Deac, Cristian Ene, Daniel Gheorghe, Robert Hodorogea, Paul Iacob, Szabolcs Kilyen, Cristian Manea, Răzvan Marin, Dragoș Nedelcu, Ioan Opriș, Elvis Otei, Ionuț Panțîru, Ciprian Perju, Alexandru Stoica, Cătălin Toriște, George Tudoran, Bogdan Vasile, Bruno Vasiu, Ionuț Vînă, Andrei Vlădescu, Cosmin Achim, Iulian Carabela - jucători de câmp; staff-ul medi-cal: George Puflene, Alexandru Petcu - medici, Cosmin Sîrbu, Silviu Botea - kinetoterapeuți. 
Taguri
Articolul anterior Concurs de educație rutieră, la Constanța
Articolul următor Doliu în presa sportivă. A murit Ion Cupen!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei