Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Superliga la fotbal, etapa a 20-a FCV Farul, înfrângere severă în deplasarea de la Sibiu

de Sorin MIHALACHE Duminică, 11 Decembrie 2022 252 1 min citire
FCV Farul, înfrângere severă în deplasarea de la Sibiu
După o serie de 13 meciuri consecutive fără înfrângere, în campionat şi în Cupa României, FCV Farul a suferit un eşec sever în meciul din etapa a 20-a a Superligii, disputat în deplasare, în compania celor de la FC Hermannstadt.
La inaugurarea noii arene „Municipal”, beneficiară a unei investiţii de aproximativ 30 de milioane de euro, echipa constănţeană a fost învinsă cu scorul de 0-4 (0-1), la capătul unei întâlniri în care parcă totul a fost împotriva Farului.
Arbitrul a acordat uşor un cartonaş roşu pentru Mihai Popescu (min. 66), dar şi două lovituri de la 11 metri în favoarea gazdelor. Sibiul a şutat de patru ori la poartă şi a înscris de fiecare dată!
Balaure l-a învins pe portarul Aioani după numai 90 de secunde, acesta fiind al patrulea cel mai rapid gol al sezonului, mijlocaşul reuşind „dubla” în minutul 54. Buhăcianu a transformat primul penalty în minutul 71, pentru ca, în prelungiri, Petrescu să închidă tabela, tot din penalty (min. 90+4).
Farul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Aioani, Sîrbu (min. 53, Benzar), Larie (min. 90+3, Bîrzu), M. Popescu, Kiki, Artean, Băluţă (min. 82, Nedelcu), Grameni (min. 82, Casap), Torje (min. 46, Moldoveanu), Alibec, Pitu.
Aşadar, înfrângerea cu numărul doi în actuala ediţie de campionat pentru Farul, care se menţine (tot mai greu) pe primul loc în clasament, cu 44 de puncte.
Etapa viitoare (vineri, 16 decembrie), echipa constănţeană va juca tot în deplasare, cu FC Voluntari.
Foto: farulconstanta.com
Taguri
Articolul anterior Haine susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de jandarmi într-o piață din Medgidia
Articolul următor Handbal / Victorie fără emoţii în Ungaria! CSM Bucureşti, parcurs excelent în Liga Campionilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei