Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Federația a ridicat sancțiunea de neprogramare a meciului Farul - CF Brăila

de Marian BOCAI Sâmbătă, 16 Aprilie 2011 1289 < 1 min citire
Federația a ridicat sancțiunea de neprogramare a meciului Farul - CF Brăila
FC Farul a scăpat de neprogramare la partida de pe teren propriu cu CF Brăila, însă meciul din etapa a 22-a a Ligii a II-a, seria întâi, nu se va juca sâmbătă, 16 aprilie, așa cum fusese fixat inițial.
"FC Farul a primit hotărârile de ridicare a sancțiunii privind neprogramarea. Urmare a acestei înștiințări, clubul nostru a trimis o cerere către Camera Națională de Soluționare a Litigiilor și către Departamentul Competiții din cadrul Federației Române de Fotbal, solicitând reprogramarea partidei cu CF Brăila. Cu siguranță, meciul nu va avea loc sâmbătă, 16 aprilie", se menționează într-un comunicat remis, vineri, de FC Farul.
Noua dată de disputare a partidei cu CF Brăila va fi stabilită de Federație, cel mai probabil într-o zi de mijlocul săptămânii. Vineri, fotbaliștii Farului au efectuat un antrenament normal, iar după ce s-a aflat că meciul nu se va juca sâmbătă, "marinarii" au primit liber până luni, 18 aprilie, la ora 16. Partida din etapa a 23-a Dinamo II - FC Farul a fost stabilită a se disputa vineri, 22 aprilie, de la ora 17.
Taguri
Articolul anterior Goana după aur
Articolul următor "Sunt ca o maimuță agitată, mă înjur singură!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei