Florinel Coman a lăsat problemele în urmă, a depășit seria accidentărilor, și arată o formă excelentă, aproape de nivelul celei dinaintea accidentării cu Backa Topola. Cifrele celui poreclit „Mbappe” sunt aproape de sezonul 2019-2020, cel mai bun an din cariera șeptarului.
- Publicitate -
Decisiv pentru FCSB în două din trei meciuri din acest play-off, Florinel Coman a devenit din nou numărul 1 în echipa roș-albaștrilor, așa cum era înainte de accidentarea de la Topola, când marca și pasa decisiv aproape meci de meci.
Coman a început să adune reușite, deși la un moment dat avea doar două goluri într-un singur an. În plus, evoluția per ansamblu a lui Florinel atrage atenția. Are un joc solid, arată și o capacitate de efort bună, practic e aproape de jucătorul ce atrăgea atenția tuturor.
Perioada 2019 - 2020 a fost cel mai bun sezon din cariera lui Florinel, an în care șeptarul de la FCSB a adunat 14 goluri și 9 pase decisive în 35 de meciuri. Și cu un an înainte Coman adunase 12 pase și 10 goluri în 38 de meciuri.