Naţionala feminină de fotbal a României trebuia să dispute ultimul joc din campania de calificare la WEURO 2022 pe 1 decembrie, însă, în urma depistării a două cazuri de Covid-19 în cadrul delegației care urma să facă deplasarea în Croația, naționala nu a primit acordul de a părăsi țara. Întreg lotul și staff-ul tehnic au intrat în carantină, cu posibilitate de retestare după şapte zile, fiind considerați contacți direcți ai celor doi infectați. În urma prezentării acestor argumente la UEFA, s-a decis reprogramarea partidei.
- Publicitate -
Astfel, tricolorele vor avea ocazia să încheie pe teren această campanie de calificare. Partida cu naționala Croației se va juca pe 22 februarie 2021, de la ora 17:00, pe stadionul Aldo Drosina din Pula.
„Este o veste foarte bună, ne bucurăm să putem încheia această campanie de calificare pe teren. Cu siguranță nu a avut desfășurarea la care ne-am fi așteptat, însă sperăm ca la ora meciului cu naționala Croației să avem la dispoziție cele mai bune jucătoare pentru a putea încheia cu o victorie aceste preliminarii.
Avem un obiectiv de atins: să încheiem grupa pe locul trei, pentru a fi în urna a treia la tragerea la sorți pentru preliminariile la Mondial”, a declarat selecționerul Mirel Albon.