Fotbal / S-a încheiat al doilea curs pentru obținerea licenței UEFA B-GK

de Sorin MIHALACHE Joi, 24 Noiembrie 2022 188
Școala Federală de Antrenori (SFA) continuă demersurile pentru respectarea directivei UEFA conform căreia echipele din ligile profesioniste de fotbal europene sunt obligate să aibă sub contract antrenori de portari care să dețină licența UEFA A-GK începând cu sezonul competițional 2023-2024.
Astfel, după organizarea primului curs pentru obținerea licenței UEFA B-GK, în perioada martie-iulie 2022, și absolvirea cu succes a 24 cursanți, s-a organizat și demarat procesul de formare teoretică și practică pentru al doilea curs în perioada septembrie-noiembrie 2022.
În acest proces de formare au fost implicați 17 antrenori de portari de la cluburile și academiile de fotbal din România, cei care au avut oportunitatea de a cunoaște, înțelege și învăța noțiuni teoretice despre subiecte de interes pentru activitatea pe care o desfășoară, respectiv: „Profilul și rolul antrenorului de portari”, „Profilul și rolul portarului”, „Psihologia portarului”, „Tactica portarului”, „Interacțiunea antrenorului de portari cu staff-ul tehnic” sau „Promovarea portarului de la juniori la seniori”, informează Federaţia Română de Fotbal.
Toate acestea au fost completate și exersate pe terenul de fotbal în cadrul părții practice care a implicat teme precum: „Analiza tactică - situații joc ofensiv”, „Analiza tactică - situații joc defensiv” sau „Planificare antrenament”, dar și în cadrul celor 20 ore de mentorat care au constat într-o activitate practică desfășurată de cursant în cadrul echipei la care activează și o interacțiune mentor-cursant în vederea exersării și dezvoltării celor două componente: pregătire antrenament și coaching.
„După o perioadă de efort și dedicare reușim să încheiem al doilea curs în vederea obținerii licenței UEFA B-GK de către o altă serie de cursanți. A fost un efort comun care i-a adus alături pe lectorii SFA care s-au dedicat procesului de formare teoretică și practică și procesului de evaluare formativă și sumativă; pe colectivul de mentori care s-au deplasat la cluburile sau academiile din care fac parte cursanții noștri, au asistat la antrenamentele lor, i-au evaluat și le-au oferit feedback constant pe baza prestațiile avute pe parcursul timpului, pe reprezentanții UEFA, cei care continuă a supraveghea și a susține procesul educațional livrat de către SFA; dar mai ales pe cei 17 cursanți care s-au dedicat dezvoltării personale și profesionale, cei care merită aprecierile noastre.
Suntem siguri că aceștia vor continua procesul de licențiere în vederea obținerii și licenței superioare UEFA A-GK, cu scopul de a avea cunoștințe, abilități și competențe bazate pe realitatea din teren și pe nevoile de dezvoltare ale portarilor la a căror formare contribuie activ”, a spus Lucian Burchel, directorul SFA.
Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei