Vineri, 05 Iunie 2026

Naționala României, două înfrângeri în week-end, în Liga Europeană la volei feminin Franța ne blochează accesul către lumea bună

de Sorin MIHALACHE Luni, 01 Iunie 2009 421 1 min citire
Franța ne blochează accesul către lumea bună
Reprezentativa de volei feminin a României a fost învinsă, cu scorul de 0-3 (16-25, 11-25, 23-25), de naționala Franței, sâmbătă, în deplasare, într-o partidă din cadrul Grupei B a Ligii Europene. Ieri, "albastrele" s-au impus după un meci mai echilibrat.
Duelul de sâmbătă cu Franța a fost al treilea joc disputat de voleibalistele lui Paul Bogdan în Liga Euro-peană, după ce, în pre-cedentele întâlniri, disputate în Sala Sporturilor din Con-stanța, reușiseră să se impună în fața Turciei, scor 3-2 și 3-0.
"Am jucat foarte rău. Din păcate, am avut două jucă-toare accidentate și am fost nevoit să schimb formula de echipă. În voleiul modern, atunci când ai probleme la recepție, acesta devine foarte dificil. Franța a servit foarte bine și a meritat victoria", a declarat tehnicianul român.
În celălalt meci din Grupa B, tot sâmbătă,Turcia a învins Marea Britanie, scor 3-1.
Ieri, în cel de-al doilea joc al "dublei" cu Franța, trico-lorele au fost din nou învinse, scor 1-3.
România face parte din Grupa B a Ligii Europene, alături de Turcia, Franța și Marea Britanie, urmând ca, în Final Four, să se califice o singură formație, deoarece Turcia este deja calificată, fiind țara gazdă. În urma eșecurilor din "Hexagon", naționala României și-a diminuat șansele de acces în turneul final, programat pe 11 și 12 iulie, la Kayseri.
Taguri
Articolul anterior Zece aleși locali din Mangalia s-au întrunit ieri în ședință extraordinară
Articolul următor Bagheta lui Moculescu a mai făcut o minune

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei