Doar patru-cinci cluburi din Liga 1 îndeplinesc în totalitate criteriile impuse de manualul de licențiere, potrivit unei situații prezentate miercuri de reprezentanții FRF.
- Publicitate -
La seminarul având ca temă "Licențierea cluburilor din Liga I", care a avut loc la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, reprezentanții cluburilor din Liga I, cu majoritate de voturi (cluburile Ceahlăul Piatra Neamț și FC Astra s-au abținut), au decis să solicite Federației Române de Fotbal demararea unei corespondențe cu UEFA în vederea renunțării la condiția licențierii pentru participarea la Campionatul Național Liga 1 cu aplicare pentru ediția de campionat 2014/2015, urmând ca licențierea să se desfășoare numai pentru cluburile participante în competițiile europene, scrie Mediafax.
Măsura suspendării obligativității deținerii licenței pentru participarea în Liga I se aplică doar pentru ediția de campionat 2014/2015, cu condiția aprobării ei de către UEFA și Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal.
Totodată, LPF precizează că grupările din Liga I care vor participa în sezonul 2014/2015 în competițiile organizate de UEFA trebuie să îndeplinească toate criteriile de licențiere prevăzute în Regulamentul Național de Licențiere a Cluburilor - ediția 2013, inclusiv condițiile prevăzute la criteriul financiar.