HCM Constanța - Steaua București, în Liga Națională de handbal masculin "Furia" alb-albastră vrea să lase Steaua fără strălucire

de Sorin MIHALACHE Sâmbătă, 28 Noiembrie 2009 739
Cel mai tare meci al etapei a zecea a Ligii Naționale de handbal masculin se dispută, în week-end, la Constanța, unde HCM primește replica eternei rivale Steaua. Dacă pierde pe litoral, formația bucureșteană iese din cursa pentru titlul onorific de campioană de toamnă. HCM Constanța s-a descurcat onorabil în Liga Campionilor. A ținut piept unor mari valori ale handbalului european, păstrează șanse de acces în optimi și, poate cel mai important aspect, jucătorii sunt în formă, intrând în vizorul unor cluburi puternice din străinătate. Acum, campioana României își propune un final în forță și în Liga Națională. La Sala Sporturilor, HCM (1, 16 p) întâlnește pe Steaua (4, 13 p), iar trupa lui Zoran Kurteș și Eden Hairi vizează ambele puncte, ceea ce i-ar permite să se mențină în fotoliul de lider. Gazdele nu au probleme deosebite de lot și anunță că vor face și spectacol. Partida se joacă duminică, de la ora 11.00, fiind transmisă în direct de Digi Sport. *** În schimb, la Medgidia, se joacă derby-ul suferinței, față în față aflându-se localnica CSM (locul 13 - penultimul, 2 p) și nou promovata SCM Brașov (locul 14 - ultimul, 1 p). Ambele echipe au șanse pur teoretice de a evita retrogradarea. Formația gazdă, antrenată de Florin Cazan, se confruntă cu mari dificultăți financiare, jucătorii nefiind plătiți de luni bune, în timp ce trupa de sub Tâmpa a suferit un șoc violent la contactul cu primul eșalon, neridicându-se la nivelul acestuia. O victorie a Medgidiei ar conta mai mult pentru suporteri, care nu și-au abandonat favoriții la greu. Celelalte partide ale rundei: Știința Bacău - U Cluj, Bucovina Suceava - Poli Timișoara, UCM Reșița - HC Odorhei, HC Minaur Baia Mare - CSM Satu Mare. Meciul Pandurii Târgu Jiu - Dinamo București, scor 31-32, s-a disputat vineri seară, în devans. *** Deși, în urma scandalului "Mită pentru arbitri", în care ex-selecționerul Aihan Omer și fostul vicepreședinte al Federației Române de Handbal, Petru Paleu, au fost sancționați de către EHF, Cristian Gațu a anunțat că nu va mai candida la funcția de președinte al FRH, se pare că, între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Gațu a declarat că, dacă va fi dorit de cluburi pentru un nou mandat la șefia federației, se gândește să candideze. "Propunerile vin din partea cluburilor, iar dacă vor exista asemenea propuneri, voi medita asupra faptului. Nu exclud varianta de a candida, dacă lumea dorește acest lucru", a declarat fostul campion mondial. Alegerile pentru președinția Federației Române de Handbal vor avea loc pe 28 decembrie.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei