Ieri, pe stadionul "Constructorul - Cleopatra" din Complexul Sportiv "Badea Cârțan", juniorii de la CS Cleopatra au primit vizita celor de la Colegiul Național "Aurel Vlaicu", în meciul contând pentru etapa a treia a Campionatului Național de rugby juniori U16 - Muntenia B.
- Publicitate -
Constănțenii au reușit să obțină prima victorie pe teren propriu. După un meci pe care l-a controlat în totalitate, CS Cleopatra a obținut o victorie clară, scor 30-5 (20-0). Elevii lui Nicolae Radu Mocanu au reușit marcarea a cinci eseuri (dintre care unul transformat) și un drop-goal.
"Pentru noi, ambele reprize au fost echilibrate. Am făcut un progres față de me-ciurile trecute. Nu am mai avut atât de multe probleme în apărare și am reușit să mar-căm și mai mult. Ne bucurăm că am reușit să obținem și punctul bonus. Pentru acest meci, ne-am atins obiectivul, dar mai e mult de muncă până să ajungem la ceea ce ne dorim", a declarat, pentru "Cuget Liber", Radu Mocanu.
Pentru CS Cleopatra nu este prima victorie a sezonului. Săptămâna trecută, constănțenii au jucat pe terenul celor de la CSRTM Callatis Mangalia și s-au impus, scor 24-17.
În cadrul acestei serii Muntenia B sunt înscrise cinci echipe: CS Cleopatra, CSRTM Callatis Mangalia, Colegiul Național "Aurel Vlaicu", CS Metrorex și Steaua București. Pe cea din urmă, CS Cleopatra o va întâlni săptămâna viitoare, când va fi și ultima etapă din tur.
Despre nivelul jocului al echipelor din această serie de la categoria de U16 ani, antrenorul constănțean a mai adăugat:
"Cu toții suntem la început. Noi avem aproximativ două luni de când ne-am format și ne antrenăm în această formulă. Seria are un nivel de începători, deși recunosc că sunt câțiva copii care au anumite deprinderi. Obiectivul nostru este să creștem din nou o echipă puternică și necesită timp. De asemenea, în actuala competiție sunt puține jocuri. Noi săptămâna viitoare (n.r. - săptămâna aceasta) terminăm turul. Tinerii jucători au nevoie de cât mai multe meciuri. Vom încerca pe viitor să organizăm cât mai multe partide de verificare pentru a-i dezvolta pe jucători".
În urma victoriei, CS Cleopatra a urcat pe primul loc în clasament.