Selecționerul naționalei de fotbal a României, Gheorghe Hagi, va convoca 34 de jucători pentru meciurile amicale cu Georgia și Țara Galilor și va folosi două selecționate diferite în aceste jocuri test.
- Publicitate -
„Se împlinește o lună de când sunt la echipa națională. Primul obiectiv principal a fost să identificăm, să evaluăm jucătorii, fiecare jucător în parte, atât colectiv, cât și individual. Decizia noastră, împreună cu staff-ul, e că o să luăm 34 de jucători, câte trei jucători pe post, iar pe postul de fundaș stânga vor fi patru. E vorba despre toți cei care se încadrează în acele criterii principale, jucători experimentați, jucători de vârstă bună și al treilea - jucători foarte talentați, foarte tineri care pot aduce energie, entuziasm în colectiv.
Trebuie să mă cunoască, să ne prezentăm în fața jucătorilor cu conceptul tehnic, să fie cât mai mulți. E primul contact care-l avem cu ei. După aceea, din septembrie încolo, va începe adevărata competiție, adevăratul concurs. Dar acum am vrut să fie cât mai mulți jucători ca să mă cunoască pe mine și staff-ul meu, să ne vadă și cum gândim, care e filozofia noastră, cum vrem să jucăm noi fotbalul“, a declarat Hagi.
Selecționerul a explicat că jucătorii angrenați în meciurile de baraj din Superliga României nu vor fi anunțați într-o primă fază, deși cunoaște numele lor.
„Am luat 34 de jucători, pentru că la primul meci cu Georgia vor juca unii, o echipă, iar la meciul cu Țara Galilor va juca altă echipă. Jucătorii vor veni la lot pe parcurs, motiv pentru care o să folosim două echipe, să fie proaspete, mai ales că sunt la sfârșit de campionat. Unii jucători vor veni pe 23 mai, alții pe 26, 27 și 30 mai și 1 iunie.
Vom anunța componența lotului, dar nu în totalitate. O să-i anunțăm și pe cei din România, dar nu de la echipele care joacă baraje“, a spus Hagi.
Naționala de fotbal a României va disputa două partide de pregătire, primele ale lui Hagi în noul său mandat ca selecționer, cu Georgia, în 2 iunie, de la ora 20:00 (Stadionul „Miheil Meshi“ din Tbilisi), și cu Țara Galilor, în 6 iunie, de la ora 20:45 (Stadionul „Steaua“ din București).
Componența staff-ului tehnic
Gheorghe Hagi a definitivat totodată și componența staff-ului tehnic, medical și de suport împreună cu care îi va pregăti pe tricolori. Astfel, în echipa noului selecționer se regăsesc antrenorii secunzi Cătălin Anghel, Ionel Gane, Cristi Sava (analiză video), antrenorul cu portarii Ștefan Preda, analiștii video Vlad Lakatos, Andrei Butnăraș (individual - scouting), preparatorii fizici Darius Hîmpea, Robert Hodorogea, Dan Curtifan (prevenție - recuperare), medicul Claudiu Stamatescu etc.