Vineri, 05 Iunie 2026

Gică Popescu face echipă cu Hagi pentru șefia FRF

de Andrei ALDEA Vineri, 05 Iulie 2013 139 1 min citire
Gică Popescu face echipă cu Hagi pentru șefia FRF
Fostul internațional Gheorghe Popescu și-a anunțat oficial candidatura la președinția Federației Române de Fotbal la alegerile din 2014, ieri, într-o conferință de presă în care au fost prezenți și cei care ar urma să facă parte din echipa sa: Gheorghe Hagi, Ilie Dumitrescu și Bogdan Stelea. 
Și Cristian Chivu și-a dat acordul pentru participarea la acest proiect, dar fotbalistul nu a putut fi prezent în țară, din cauza obligațiilor de la Inter Milano. 
Hagi și Stelea se vor ocupa de departamentul tehnic, de coordonarea loturilor de juniori și tineret, fără atribuții la echipa națională, în timp ce Ilie Dumitrescu se va implica în administrație. 
Popescu a prezentat și viitoarele obiective ale echipei sale, în cazul în care va fi ales președinte al FRF. 
"Vrem să revitalizăm sistemul competițional și apoi dorim să mărim numărul echipelor competitoare din prima divizie. Sunt pentru acest lucru. Multe dintre lucrurile din proiectul propus în 2005 se regăsesc și în cel actual", a spus Popescu. 
De asemenea, fostul căpitan al Barcelonei a mai spus că își dorește să schimbe fața echipei naționale, care în ultima vreme nu a strălucit la capitolul performanță. 
"O spun cu părere de rău, echipa națională nu mai este brandul care atrăgea înainte spectatori și sponsori. Trebuie reclădit acest brand ca să facem performanță, deoarece avem potențial. Dacă nu vom putea face acest lucru, vom ridica mâna și vom pleca acasă. Să nu credeți însă că acest lucru se va putea face peste noapte. Nivelul la juniori a ajuns atât de jos, încât trebuie să facem ceva pentru a-l readuce acolo unde a fost", a explicat Popescu.
Taguri
Articolul anterior Cine l-a convins pe N’Doye să vină la Săgeata
Articolul următor Turneul de beach rugby "Oval 5 Black Sea" și-a desemnat câștigătorii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei