Duminică, 07 Iunie 2026

Handbal / Echipă de Liga Naţională, puternic afectată de virusul Covid-19. „Meciul să fie decis pe teren!”

de Sorin MIHALACHE Vineri, 23 Octombrie 2020 137 1 min citire
Handbal / Echipă de Liga Naţională, puternic afectată de virusul Covid-19. „Meciul să fie decis pe teren!”
Foto: hcbuzau.ro
Patru jucători de la HC Buzău şi antrenorul Pero Milosevic au fost diagnosticaţi pozitiv la retestarea pentru Covid-19 la care a fost supusă întreaga delegaţie buzoiană prezentă la cel de-al doilea turneu al Ligii Naţionale masculine, de la Sfântu Gheorghe. 
Aceştia se alătură celor cinci jucători diagnosticaţi pozitiv în prima testare de la revenirea din Covasna. 
„Oficialii clubului nostru au urmat protocolul medical şi procedurile legale în vigoare prevăzute în asemenea situaţie. Au fost informate Direcţia de Sănătate Publică Buzău şi Federaţia Română de Handbal, iar în prezent jucătorii sunt izolaţi la domiciliu şi se află constant în legătură atât cu medicul echipei, cât şi cu oficialii clubului. 
Echipa nu a desfăşurat niciun antrenament de la revenirea în Buzău de la ultimul turneu desfăşurat la Sf. Gheorghe pentru a reduce riscul infectării în rândul jucătorilor şi staff-ului din cadrul formaţiei noastre. HC Buzău respectă competiţia internă şi conducerea clubului crede că meciurile trebuie decise pe terenul de joc, tocmai de aceea, formaţia noastră va aborda meciul de vineri (n.r. - etapa 10, ora 16.30 - Sf. Gheorghe, Sala «Kati Szabo») cu CSM Focşani cu un lot format din 13 jucători care va fi pregătit de către antrenorul secund Bogdan Constantin”, a transmis conducerea clubului buzoian. 
Taguri
Articolul anterior Autoritatea de Supraveghere Financiară: Activele sistemului de pensii private au depășit 14 miliarde de euro
Articolul următor Noi localităţi atestate ca staţiuni turistice

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei