Duminică, 07 Iunie 2026

Handbal / „Tigroaicele” rămân în cursa pentru titlu. CSM Bucureşti, succes categoric în derby-ul cu Vâlcea

de Sorin MIHALACHE Duminică, 13 Martie 2022 189 < 1 min citire
Handbal / „Tigroaicele” rămân în cursa pentru titlu. CSM Bucureşti, succes categoric în derby-ul cu Vâlcea
Disputat la Sala Polivalentă „Ioan Kunst-Ghermănescu” din Bucureşti, derby-ul etapei a 17-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, care le-a adus faţă în faţă pe CSM Bucureşti şi SCM Râmnicu Vâlcea, a fost dominat cu autoritate de „tigroaice”, scor 32-19 (13-10).
Pentru campioana României, Cristina Neagu a marcat cele mai multe goluri (9).
Victorie importantă şi pentru liderul CS Rapid Bucureşti, care s-a impus fără probleme în deplasarea de la Cisnădie, scor 32-26 (16-13), în faţa echipei locale CS Măgura.
Alte rezultate ale rundei:
HC Zalău - SCM Craiova 22-15 (13-6)
CS Dacia Mioveni - CS Minaur Baia Mare 23-24 (13-17)
HC Dunărea Brăila - CS Gloria Bistriţa-Năsăud 26-24 (15-11)
Clasament
1. CS Rapid Bucureşti 42 puncte
2. CSM Bucureşti 41 p
3. SCM Gloria Buzău 34 p
4. SCM Râmnicu Vâlcea 34 p(un joc mai puţin)
5. CS Măgura Cisnădie 33 p
Foto: Facebook / CSM Bucureşti / Sabin Malisevschi, Răzvan Păsărică 
Taguri
Articolul anterior Primarul din Dniprorudne a fost răpit, anunţă ministrul de Externe al Ucrainei
Articolul următor Accidente navale în lanț, în Golful Iskenderun

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei