HCM a "mitraliat-o" și pe HC Odorhei

de Marian BOCAI Luni, 01 Februarie 2010 1529
HCM Constanța, campioana României la handbal masculin, a început returul Ligii Naționale cu o victorie, impunându-se, sâmbătă, cu 31-27 (15-13), pe un teren dificil, la HC Odorhei. Grație acestui succes, constănțenii își păstrează postura de lideri ai clasamentului, după 14 etape, iar distanța față de urmăritoarea UCM Reșița (egal ieri la Bacău) se mărește la două puncte. Cu un antrenor nou la timonă, Vlad Caba, gazdele au încercat să obțină un rezultat bun, dar mai mult de a conduce de două ori (1-0, min. 3; 6-5, min. 12) și de a egala de trei ori (3-3, min. 8; 4-4, min. 10; 5-5, min. 11) nu au reușit. În prima repriză, meciul a fost cât de cât echilibrat, HCM distanțându-se de două ori la patru goluri (10-6, min. 17; 11-7, min. 19), în rest conducând la diferență de 1-3 goluri. La pauză s-a intrat cu 15-13 pentru constănțeni, dar HC Odorhei a revenit apoi la 14-15, sperând în continuare. HCM a ratat la acest scor trei ocazii (Buricea 2, Toma - din 7 m), dar balanța nu s-a înclinat către gazde. Constănțenii au continuat să păstreze un avantaj constant de unu-două goluri până în minutul 40, când, la 20-19, oaspeții au înscris trei goluri fără a primi niciunul, iar apoi, la 23-20, au mai avut o serie de cinci reușite la rând, care s-au dovedit hotărâtoare până la final. Pentru HCM au înscris L. Toma - 12 (2 de la 7 m), Csepreghi - 4, Băiceanu - 4, Sabou - 3, Schuch - 2, Buricea - 2, Sadoveac - 2, Fl. Nicolae - 2, în vreme ce gazdele au punctat prin Lucic - 7, Mihalcea - 4 (1 de la 7 m), Matuș - 4, Daninfeld - 3, Talaș - 3, Rusia - 3, Frățilă - 1, Libert - 1, Marceta - 1. Celelalte rezultate ale etapei: Dinamo - Steaua 29-37, CSM Satu Mare - SCMun Rom Cri Brașov 23-22, U Bucovina Suceava - Pandurii Tg. Jiu 28-22, U Transilvania Cluj - Minaur Baia Mare 25-20, Știința Bacău - UCM Reșița 26-26. În clasament: 1. HCM - 24p, 2. Reșița - 22p, 3. Bacău - 18p.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei